joi, 25 septembrie 2008

medlife - moarte sigura!

mai am un pic si innebunesc. ati simtit vreodata nevoia sa iesiti cu un pistol pe strada (pistol cu apa, bineinteles) si sa ii improscati pe toti in functie de iq-ul fiecaruia? oricum v-ar trebui cateva bidoane de rezerva, pentru ca inteligenta proverbiala a romanului e doar in mintea noastra. alaltaieri am mers cu andreea la o clinica privata. genul acela unde platesti un purcoi de bani pentru ca niste doctori/asistente sa fie super profesionisti(e) si sa te trateze cu respect. respectul ala care in sistemul medical de stat este o fata morgana, o utopie, un vis frumos, etc. am ajuns mai devreme cu 10 minute decat programarea de la 11, dar in cabinet era deja cineva. am asteptat cuminti pana la 11.05, cand pacientul a iesit. am uitat sa va zic ca, intre timp, la usa cabinetului se postase mandra o doctorita (din ce mi-am dat seama). eh, si aici incepe distractia! nici nu a iesit bine pacientul din cabinet ca doamna doctor ne-a luat-o inainte cerandu-ne sa asteptam doua minute. oameni de buna credinta am acceptat. numai ca cele doua minute s-au transformat subit intr-o jumatate de ora. am uitat sa va povestesc despre starea andreei: avea o falca si un ochi parca umflate de pumnul lui tyson si incepea sa faca din nou febra. urgenta maxima!!! din cabinet se auzea o freza care imi strapezea dintii (si nu ma gandeam la nici o lamaie). pe la 11.35 a iesit si doamna doctor care ne-a aruncat o privire superioara si mandra (******** pe privirea ei sa ma ********). la replica andreei :"eu sunt pacienta de la ora 11" stomatologul, o ea, a inceput sa se scuze si sa dea vina pe o neintelegere! bai, oameni buni! voi acolo sunteti platiti cu bani grei sa va faceti treaba! sa stie stanga ce face dreapta! si sa va respectati orele de program, nu sa veniti in timpul serviciului sa va faceti lucrari dentare!

la plecare am trecut pe la receptie ca sa luam o foaie pe baza careia medicul de familie sa elibereze adeverinta de concediu medical. nu s-a induplecat nici o receptionera sa ne ajute! din nou, doctorita a zis ceva, iar "fetele de la pupitru" faceau altceva. ca peisajul sa fie complet, la farmacie, cand cineva a incercat sa cumpere un medicament, a fost nevoit sa plateasca in numerar, pentru ca aia nu avusesera timp sa introduca doctoria in baza de date a produselor platibile cu card-ul. si, in incheiere, nu pot sa nu remarc absenta parcarii. halal tara!

multumesc miloasei si iertatoarei politii romane!

fac casting! il caut pe cel mai talentat tanar scriitor! vreau sa publice o carte despre norocul meu proverbial. hai sa va zic ce mi s-a intamplat. intre pache protopopescu si foisorul de foc face legatura o straduta pe care nu au voie sa circule alte autovehicule decat troleibuzele sau masinile riveranilor. ca orice bucurestean care se respecta, evident ca si eu fac abstractie de multe ori de semnul care indica accesul interzis. numai ca acum doua zile, in capatul strazii, ma astepta deloc zambitor un politist. cu elan muncitoresc m-a tras pe dreapta si mi-a cerut actele. eu, ce sa fac? cum mie nu imi sta in fire sa indrug verzi si uscate daca ma simt cu musca pe caciula si nici nu am tupeul smecherului de capitala care baga 500 de mii in talon, i le-am dat. au trecut cateva minute pana mi-am facut curaj sa ies din masina si sa ma duc la el sa ii explic. ce naiba? doar locuiesc in zona! "daca ii spun ca imi parchez masina pe strada sau ca am dat o fuga rapida pana la banca si nu am avut unde sa las masina as putea sa ma scot", ma gandeam eu convins ca imi voi reinnoi abonamentul ratb pe o luna. cand sa-i bat in geam, politistul a deschis portiera, mi-a dat toate actele, iar cuvintele lui mi-au gadilat auzul cum doar un stradivarius putea sa o faca: "poftiti actele! sunteti liber!" normal ca l-am pus sa repete! nu, nu auzisem gresit! si, am plecat!

p.s.: odata am trecut pe rosu cu politia in intersectie. noroc ca se uita agentul in alta parte. alta data am depasit coloana. evident, masina cu girofar la semafor; iarasi, nimic! le multumesc frumos!

luni, 22 septembrie 2008

romania vs. europa de vest

este inutil sa fac o comparatie intre romania si europa de vest, intre o stare de ev mediu tarziu si una de modernitate suparator de civilizata. ce nu intelegeam pana acum era de ce diferenta asta? raspunsul, insa, l-am gasit in ora pana la care se ia micul dejun in hotelurile romanesti vs hotelurile din occident. romania: 11. europa: 10. veriga lipsa din acest rationament atat de dureros pentru noi, romanii, prin care incercam sa ne explicam decalajul de cultura, de educatie, de dezvoltare pe orice plan vreti voi, este de o ora. in ora asta zace atata lene cronicizata in secole de trandavie la umbra codrului batran!
si ar mai fi un motiv: smecheria. smecheria este o boala intalnita la majoritatea romanilor. pentru cine nu stie daca sufera sau nu de boala asta, iata cateva manifestari: intrecerea coloanei care sta la semafor, fentarea pe contrasens a aglomeratiei bucurestene, alintarea cu cativa bocanci in gura a unui baiat care se plimba cu prietena prin parc, fentarea statului in plata impozitelor, adoptarea doctrinei filosofice "nu exista pe lumea asta natie mai desteapta si descucareata decat romanii" (asta face parte din ciclul "avem o tara de un pitoresc unic in lume"), aruncarea gunoaielor in capul vecinului de mai jos, mai putin smecher, acultarea de manele la maxim in masina sau acasa ca sa moara toti dusmanii de invidie ca n-are boxe ca ale mele. mai sunt multe alte manifestari pe care le voi mentiona intr-un post ulterior.

ca o concluzie, mai avem mult pana departe!

rectificare

printul campaniei anti-fumat in care sa se vada plamanii de fumator ai mihaelei radulescu era doar un fel de a sublinia inutilitatea si impotenta actualei fotografii. normal ca vedeta antenei 1 nu ar fi putut aparea intr-o poza care sa ii compromita imaginea. tot ce am vrut sa subliniez e ca se putea alege ceva cu mult mai multa semnificatie.

duminică, 21 septembrie 2008

campanie antifumat cu mihaela radulescu in rol de general

mai e putin si se implinesc 10 ani de cand fumez. da! vreau sa ma las. nu, nu pot! am incercat de cateva ori, dar de fiecare data spiritul malefic al tutunului m-a atras in mrejele lui. dar, iata ca de data asta, fortele binelui promit sa ma sprijine in razboiul asta, de multe ori pierdut inca de la prima salva de (tu)tun. cruciada impotriva fumatului a inceput cu mihaela radulescu in rol de general. un general sexy, imbracat sumar, care mie imi place. care sunt armele pe care ea le pune la bataie? o pereche de chiloti rosii si o bluza alba foarte decoltata. jalnica idee! se pare ca celebrul beretta de nu stiu cati milimetri tinde sa se transforme intr-un banal pistol cu apa, iar trupele binelui sa ma ajute cam tot atat cat i-au ajutat americanii pe romani in al doilea razboi mondial. cum de ce? pai nu ati vazut ca print-urile campaniei se potrivesc mai degraba unui magazin de lenjerie intima, decat unei campanii impotriva fumatului? dupa cum spuneam la inceput, eu sunt fumator. nu unul inrait, ci asa-zisul "social smoker", daca exista asa-ceva. daca pe mine campania nu ma poate convinge, cum ar putea sa determine un furnal ambulant care da gata 2 pachete pe zi sa renunte la tigari? mihaela, esti frumoasa! dar nu imi zici nimic. nu ma convingi. mai bine (ca stim cu totii ca esti fumatoare) iti lasai plamanii radiografiati si, printr-un artificiu tehnic, apareau si ei in poza, in locul lor anatomic, intregind imaginea provocatoare cu tine in lenjerie intima. stiu, s-a mai facut. tocmai acum leo ruleaza o campanie impotriva vitezei la volan cu femei frumoase cusute prin toate partile. dar macar demersul vostru putea fi mai convingator.

marți, 2 septembrie 2008

tensiuni politice la nivel inalt

imi plac rusoaicele. cui nu-i plac? nu imi plac, insa, rusii ca natie. ingamfati, incapatanati, agresivi, betivi. exista totusi pe lume o civilizatie mai nesuferita: americanii! baietii aia de treaba, plini de umor, prosti facuti gramada care prin curajul lor salveaza planeta in toate filmele hollywoodiene. in realitate sunt mai ingamfati decat rusii si le place sa-si bage nasul oriunde nu le fierbe oala (vezi mai recent kosovo, afganistan, irak). de fiecare data cand rangerul adulmeca niste petrol sau niste verzisori calca in picioare o lume intreaga. si de fiecare data cand s-a intamplat asta, rusii, din orgoliu si dintr-o rivalitate istorica le spuneau sa se potoleasca. ce faceau americanii? nimic! continuau in nesimtire ce incepusera deja. dar, cum roata se invarte, rusii s-au vazut in pozitia americanilor si au invadat georgia. nu stiu cine a fost de vina, nu stiu care este exact situatia de acolo pentru ca traim in secolul dezinformarii. mai interesant este cum americanii s-au aratat extrem de afectati de actiunea rusiei si i-au cerut sa inceteze imediat ostilitatile. iar urmasii lui rasputin le-au aratat cotul cerandu-le un masaj care sa le calmeze durerea. bravo lor!

ce ma ingrijoreaza este pozitia romaniei, politica si geografica. dar nu ma sperii. pupincurismul specific romanilor ne va salva indiferent de situatie.

luni, 1 septembrie 2008

viata de artist

spuneam mai jos ca tinerii sunt atrasi de mirajul vietii de artist. hai sa lamurim ce este, ce presupune si cu ce se mananca aceasta "viata de artist".
peste tot in lume exista doua ipostaze ale omului de muzica:

1. el, compozitorul, instrumentistul, interpretul, etc. celebru, apreciat de o lume intreaga. are cel putin 3 concerte pe saptamana. remuneratia este pe masura caselor si masinilor sale. unde merge este in centrul atentiei. oameni importanti stau in preajma lui pentru a mai castiga niste puncte la notorietate. admiratoarele il sufoca, oamenii din fata scenei ii canta piesele. tine prima pagina a revistelor de renume pentru sume mari de bani. are studioul lui, propria linie vestimentara, papusi facute dupa chipul si asemanarea lui. masinile ii sunt inscriptionate la comanda cu numele lui (nu cred ca e cazul si in romania, totusi). isi face probleme legate de vestimentatie si de numarul de articole in care a fost mentionat numele sau in ultima saptamana. isi ordoneaza viata cu ajutorul PDA-ului si merge la petreceri mondene (unde ia bani numai ca sa fie prezent). participa la actiuni caritabile si incearca sa salveze copiii din africa. ce sa mai? e viata la care viseaza orice om de pe fata pamantului cel putin o data.

2. el, studentul care lucreaza full-time incercand sa isi imparta timpul intre facultate, slujba si sala de repetitii. el care cere 10 milioane parintilor si mai pune alte 10 stranse in 3 luni de salariu pentru a-si cumpara o statie. canta in cluburi no name, in cel mai bun caz pe bautura si bani din bilete. pune umarul la carat scule inainte si dupa concert. cei 30 de oameni din fata lui se uita plictisiti ba la berea din fata, ba la gagica din coltul ala intunecat. printre picaturi poate aplauda. dupa concert se urca beat in tramvaiul 16. cauta un loc ferit de manelistii care ii cer insistenti sa o "parleasca" pe aia a lu' guta. acasa, in apartamentul de doua camere de la etajul 9, maica-sa il baga iar in sedinta si ii spune sa lase prostiile deoparte ca din muzica o sa moara de foame. mai bine sa isi vada de scoala, se duca sa se angajeze in banca unde se castiga bine; "geta de la 3 a facut credit si si-a luat masina de spalat automata; si asta numai din salariu". ziarele nu dau doi bani pe el. radiourile nu vor difuza niciodata vreo piesa compusa de el. vezi doamne, e prea rock. iar in cativa ani o sa afle ca are mari probleme cu plamanii de la tigarile/umezeala/ciupercile din sala de repetitii. asta e cealalta fata a vietii de artist, cea mai des intalnita, dar facuta uitata de fastul si stralucirea pe care show-bizz-ul le promoveaza.

acum..alegeti! e ca la loto. in prima ipostaza e ogica (sau mai stiu eu care miliardar imbogatit de 6 numare). in a doua vreo 10 milioane de romani care spera sa castige potul cel mare. riscati? pentru cei care o fac, respect!

hai sa criticam comercialul!

ne place sa aruncam cu noroi in trupele comerciale de la noi din tara (ma refer aici la cele care canta cu instrumente si isi tin reprezentatiile live; restul, in proportie de 80% isi merita soarta). ne place sa ii injuram pentru muzica pe care o promoveaza. ne place sa credem ca suntem altfel, cu mult peste cei din jurul nostru si ne zicem underground. pentru noi muzica este arta si filosofie in acelasi timp. si, ca sa aratam ce inseamna de fapt eleganta si cultura in muzica, ne facem trupa. acum am intrat in randul artisitilor. nu conteaza ca nu stim sa cantam. nu conteaza ca noi nu am ajuns nici macar la litera a din abecedarul notelor. noi inca facem bastonase. nivelul nostru este comparabil cu al unui elev de clasa I care incearca sa scrie o nuvela. daca din intamplare ii intalnim pe strada pe "poponarii aia" de la Directia 5 (exemplul este aleator) ne uitam fix si le zambim zeflemitor. cine sunt ei? niste amarati care de 10 ani scot hit dupa hit si castiga un purcoi de bani din asta. unii care si-au tocit degetele pe clape sau pe chitara si care au facut sute de ore de canto. unii care au realizat ca pentru a trai din muzica trebuie sa studiezi si sa te perfectionezi. noi le radem in fata. noi facem muzica buna, muzica inteleasa doar de cei care detin cheia cunoasterii universale. nu conteaza ca aceleasi trei acorduri majore se repata la nesfarsit. ce-i ala balans intr-o formatie? ce inseamna proba de sunet? doar un moment inaintea concertului in care toti tipa in microfon ca nu se aud pe scena. pacat ca ei spun lucrul asta din spatele monitoarelor de control. probabil ca toti am fost asa la inceput. eu unul recunosc. totul se invata cu timpul. meseria se fura si, daca muncesti si ai noroc sa dai peste oamenii potriviti, poti sa evoluezi pana in punctul in care o sa razi de tine de acum cativa ani. nu vreau sa critic pe nimeni. vreau doar sa dau niste sfaturi de care nimeni nu o sa tina cont. atunci de ce le mai dau? pentru ca ma enerveaza scarba cu care "tinerii muzicieni" se uita la trupe celebre care canta in fata a mii de oameni si isi spun intre ei: "uite ba...ce de-a prostime a venit sa ii vada pe terminatii astia".

so...nu am vrut sa jignesc pe nimeni. eu sunt convins ca nu exista formatii in romania care sa nu stie sa cante. si, mai sunt convins ca nu exista invidie in industria muzicala. toti se iubesc, toti se respecta si toti recunosc meritele celorlalti. dreptul de a critica este, intotdeauna, dat profesionistilor.

incheierea o rezerv spalarii pacatelor. nu m-am referit la trupele underground care stiu despre ce e vorba in propozitie, cele recunoscute, cele in care conservatoristii gasesc o alta modalitate, mult mai moderna de a se exprima in afara muzicii clasice

cautati cu incredere

Custom Search