vineri, 25 februarie 2011

Romania, Bucuresti... doar mocirla

Pot sa spun ca, prin amabilitatea fratelui meu, ma numar printre bucurosii care conduc o masina. Spun bucurosii pentru ca imi sunt cunoscute autobuzele pline pana la refuz, cu usa abia inchizandu-se din cauza oamenilor ramasi pe scara. Tot cunoscuta imi este si senzatia pe care o incerci cand stai la 40 de grade langa un gras certat cu apa si sapunul imbracat doar in maiou. Imi sunt cunoscute spectacolele de manele batute pe scaune si oferite de cocalari fara aprobarea calatorilor. Si la fel de cunoscute imi sunt fetele impasibile ale oamenilor cand o gasca de tigani inconjoara o batrana ca sa-i fure portofelul.


Astazi, insa, mi-a venit sa injur in toate limbile. Nu are legatura cu transportul in comun sau cu masina. Singura conexiune este ca atunci cand ai masina ta nu esti nevoit sa mergi prin toate baltile si noroaiele de dupa topirea zapezii. Azi nu mi-a iesit.

Intamplarea face ca dimineata a trebuit sa merg la un casting in tinuta office. Mi-am pus pantofii proaspat lustruiti si am iesit din casa. Daca stiam ce ma asteapta ii bagam frumusel intr-o plasa si luam bocancii… Afara, masina era inzapezita (nu am coborat ieri sa o salvez din ghearele ninsorii), iar in jurul ei, stapanea o pata imensa de noroi. De-aici a inceput sa mi se urce sangele in cap. Am tinut-o 15 min in salturi de caprioara intre masina, balti si noroi. Am facut uz de toate injuraturile in toate limbile pe care le cunosc. M-am certat cu soferii cretini care ma claxonau sa ma dau la o parte din calea lor, desi alternativa mea era o mare balta! Mi-am murdarit haina (nu am inteles cum poate sa fie mocirla pana si pe masina)… Ma rog, am rezolvat pana la urma pantofii cu cateva servetele (vreo 6).

Concluzia: suntem o tara de nimic! Exact ca romanii care-si tin ML-u in fata blocului din Berceni, ne place sa avem cel mai inalt brad de Craciun, cea mai mare instalatie de beculete din Europa, cel mai mare tort, etc, dar nu suntem in stare sa stergem praful de pe strada. Avem fite de Bamboo, avem miliardari in euro, blocuri de sticla si Ferrari, dar cand ne dam jos din masina intram in mocirla pana la glezne. Ne place sa povestim cand ne intoarcem din excursii prin alte tari cat de curat era pe strada si ca nu era nici o hartie pe jos. Aici nici macar nu stim unde e cosul de gunoi. Sau daca stim, il evitam.

Nu rar mi s-a intamplat sa gasesc un meniu complet pe masina : felul unu, cateva rosioare taiate finut si ceva branza ca aperitiv pe parbriz; felul doi, niste ciorbita de perisoare pe capota din fata, iar pe portbagaj, prin amabilitatea vecinului un schelet de peste (era duminica, deci era dezlegare). Toate aruncate de la balcon.

Concluziile le trageti voi singuri… Oricum, pacat!

Niciun comentariu:

cautati cu incredere

Custom Search