joi, 12 mai 2011

Un simplu... gunoi


Toata lumea are un gunoi in casa, nu? Il vedeti acolo in coltul in care sta de fiecare data asteptand sa mai bagati un rest in sac. Dar v-ati gandit vreodata cum ar fi daca gunoiul ar avea viata? Va dati seama cate sentimente amestecate ar fi intr-o singura galeata? S-ar bate acolo inocenta cutiei de lapte cu perversitatea unei bucati de peste aruncate cu 2 zile in urma. S-ar lupta pe viata si pe moarte simpaticele ambalaje de ciocolata, prea vesele de fel, cu acra salata ofilita de prea mult otet. Ce sa mai? In inima controversatului sac de gunoi s-ar produce mare agitatie. Ar fi ba nervos, ba fericit, ba simpatic, ba nesuferit, ba, ba, ba... Una peste alta, cat de bine e totusi pentru gunoi ca nu e viu. Altfel s-ar lega si s-ar arunca singur la tomberon. Pentru ca prea multe trairi te pot interna cu norma completa fix in cel mai luxos salon de la spitalul de nebuni...

cautati cu incredere

Custom Search