miercuri, 6 august 2014

Viata la mare (mai precis, in Vama Veche)

Cred ca foarte multi dintre cei ce vor citi pana la final vor identifica un pattern al scurtelor evadari in Vama Veche. Cam asta inteleg eu ca se intampla, din auzite :)

Totul incepe inainte de a pleca. Cu o marja de 3, 4 zile, incepi sa iti cauti tovarasi de drum care sa-si rupa frateste bani din bugetul de baut si sa-i puna la benzina. Ideal este sa pleci cu o masina care consuma putin si are, deja, rovinieta facuta pe tot anul.

Dupa ce ai stabilit cati vor fi in masina, incepi sa cauti cazare. Undeva intr-o curte unde sa iti instalezi cortul si sa aiba macar un dus (stii ca, inevitabil, cand se va termina coada din fata ta, apa va fi rece - nu e nici o problema; o sa ai destula vodka la bord ca sa nu mai simti disconfortul termic). Totul este stabilit, iei cortul, faci bagajul, cumperi tigari si pleci la drum; ideal, noaptea ca sa ajungi dimineata direct la plaja.


In Vama, primul lucru pe care il faci este o baie in mare. Dupa aia iti iei o cuba libre. Doua, trei, patru... Multe cuba libre. La pranz, faci aroganta de a baga o portie de midii la Corsaru' sau la cherhana. Esti in bani, bugetul tau inca se tine tare. Mai bagi o bere. Doua, trei, patru... Multe beri. Te intorci pe plaja. Iarasi, bei. Te pregatesti pentru ce va urma.

Vine seara. Te opresti din nou sa mananci ceva. De data asta ceva gras ca sa iti tina pentru betia crunta pe care o s-o tragi. Poate o ceafa cu cartofi prajiti. Te intriga a nu stiu cata oara ca Vama este mai scumpa decat toate celelalte statiuni de pe la noi (poate face exceptie Mamaia) si iti spui ca nu mai e ca pe vremuri. In fine, mananci si mai bei o bere. Doua, trei, patru... Doar te incalzesti.

Si incepe seara. Barurile luate la pas, shot-uri peste shot-uri, beri, shot-uri, cuba libre, beri, shot-uri. Spre dimineata totul devine o ceata. Atat in fata ochilor, cat si in stomac. Ti se face iar foame, dar cand te uiti in portofel realizezi ca mai ai doar banii pentru benzina de intors si vreo 10 lei. Asa ca injuri in gand ca nici de data asta nu ai fost chibzuit si bagi o shaorma. Norocul tau este ca te-ai gandit la tigari cand ai plecat din oras. Te intorci in cort; poate ai noroc sa te insoteasca si tipa de care te-ai impiedicat in penultimul bar, cand iti mai luai un shot.


A doua zi te trezesti, mai stai un pic la plaja, ii scotocesti pe camarazii tai de niste maruntis pentru inca o shaorma si seara te intorci in Bucuresti rupt de oboseala si cu cearcanele cat casa.

Articolul meu se termina brusc, la fel ca vacanta ta. Inca un weekend unic in Vama Veche. La fel ca toate celelalte.

foto: sapteseri.ro
        zubitravel.ro

luni, 4 august 2014

Taxi, du-ma unde vrei (dar nu-mi cere mai multi lei... decat face)

Povestea taximetristului bucurestean face parte din categoria legendelor populare care isi schimba incontinuu forma in urma adaugirilor fiecarui narator in parte. M-am gandit deseori, insa, cum ar fi sa privim toata povestea asta din celalalt punct de vedere. Nu de pe scaunul mortului (care, intr-un taxi bucurestean, devine o expresie tot mai plauzibila si ancorata in realitate), ci de pe cel al soferului profesionist.




 Viteza. Intr-o capitala in care toti sa plang de lentoarea transportului public, taxiurile vin sa raspunda nevoii de eficientizare a timpului. Asadar, daca vreti sa va deplasati repede trebuie, bineinteles, sa va asumati riscurile aferente (cu totii ne simtim usor emotionati in avionul care merge cu 700 de km/h la 10.000 m altitudine, dar nu ne dam la o parte din fata luxului de a economisi timp). Altfel, nu va ramane decat sa urcati in tramvai si sa stati jumatate de ora numai la Lizeanu.

 Regulile de circulatie. Inaintasi mai destepti decat noi au inventat reguli de care tinem cont si acum; una este ca nu exista reguli / regulile sunt facute pentru a fi incalcate. E lege! O zicala autentic neromaneasca care ni se potriveste ca o manusa. Taximetristilor, de asemenea. Deci, q.e.d. (pentru cine nu stie, asta inseamna "m-ai inteles?!" in latina)
Off-topic: Mie, personal, cel mai mult imi place vorba cu capra vecinului. 
On-topic: Si, pana la urma, ce atatea reguli de circulatie?! Noi suntem romani, vorba cantecului.

 Icoanele din parbriz. Merg perfect cu crucile de aur de la gat si cu wunderbaum-urile cu iz de tamaie luate de la spalatoria din colt. Si, pana la urma, cine suntem noi sa le negam cetatenilor taximetristi dreptul garantat de lege de practicare a propriei religii?! Chiar daca asta inseamna lipirea pe parbriz a unei iconite... doua... trei... patru... cinci... suma de n elemente luate cate k... 

 Mirosul. E un fel de cocktail intre Acqua di Gio luat la combinatie, miros de tigari si wunderbaum-ul de tamaie. In cazul fericit. Daca dom' taximetrist are o problema cu apa si sapunul sau cu transpiratia in exces, s-ar putea sa ai si tu o problema la randul tau cu parul din nas. Una peste alta, e bine ca aerul conditionat ramane un fel de fata Morgana - il vezi pe toate masinile, dar nu te bucuri niciodata de el -, iar geamurile sunt larg deschise. Din nou, taximetristul stie ca mirosurile artificiale provoaca alergii, iar aerul conditionat, migrene.  

 Discursul. Aici, lucrurile difera de la om la om. Fiecare vrea sa te faca sa te simti bine in masina lui. Unii iti povestesc despre cum au tras la m*** in spatele Intercontinentalului sau in padurea Baneasa, altii iti spun bancuri (de ex., auzit in taxi: "Cum se sterge la cur Adrian Copilu' Minune? Raspuns: O ia la fuga prin iarba"), altii iti vorbesc despre politica - isi aleg o parte a baricadei, iar tu trebuie sa fii neaparat de acord cu ei -, cam toti se lauda cu vreo clienta impresionata de talentele lor, care a sfarsit tot in padure la Baneasa; alte subiecte ar mai fi problemele cu soacra, divorturile, interlopii, munca in Spania, viata la tara, strainii tepuiti, etc. 

 Manelele. Wunderbaum-ul isi face treaba, masina sfideaza orice regula de circulatie si ruleaza cu viteza gandului spre destinatia indicata de tine, totul este ca la carte. Dar, poate te plictisesti. In momentul ala intervine talentul taximetristului de a-l face pe client sa se simta bine si, intre doua flegme indreptate spre niste fraieri care i-au taiat fata, porneste muzica pentru satisfactia ta: baga cea mai hot manea a momentului si e convins ca vrei sa o dea tare, tare, tot mai tare. Cumva, iti citeste gandurile. Si o da tare... Acum, totul este perfect!

 Lungimea curselor. Amabilitatea taximetristului creste direct proportional cu distanta parcursa. Maimutica isi face treaba si pluseaza pe taxometru, kilometrii se tot duc, iar tie iti sar banii din buzunar; si nu de fericire. Asta daca mergem pe ceas. Dar, daca este noapte, weekend si Centrul Vechi, ceasul devine un accesoriu dragut si luminat, si atat. De data asta, creierul taximetristului functioneaza, deopotriva, si pe post de ceas si pe post de calculator: el va calcula cu precizia zecimala a lui Rain Man, iar o cursa spre oriunde va costa minim 50 de lei. Este de inteles: nu trebuie sa lasam masinile sa ne faca pemanent treaba. Exista pericolul unei apocalipse a robotilor, momentul ala zero cand masinile vor prelua controlul, iar oamenii vor deveni niste animale crescute doar pentru energia care va alimenta clasa conducatorilor din metal. Taximetristii stiu asta - au vazut in Matrix si in Terminator. 

In final, le cer scuze pentru acest articol tuturor taximetristilor de bun-simt, cei pentru care satisfactia si siguranta clientului chiar sunt pe primul loc, cei care dau drumul aerului conditionat pe calduri de 40 de grade Celsius, cei care asculta un radio civilizat si discuta la fel de civilizat pe alte subiecte decat cele mentionate mai sus! 

vineri, 1 august 2014

Coco Jambo

Am vazut ca e la moda sa scrii despre cat de tare esti tu, cel care si-a trait copilaria in anii '90 si ce lipsiti de bucuria vietii de pustan sunt puradeii de azi. Si ma gandeam ce ma leaga pe mine de perioada aia dintre Revolutie si apogeul manelelor. Si cam asta mi-a venit in minte, la prima mana:

1. Casetofonul galben al sora-mii (din ala smecher, cu doua casete, cu recorder si cu radio) din boxele caruia rasunau la maxim Coco Jambo, La Bouche si Music Factory. Nu stiu cum era cu petrecerile in apartament pe vremea aia ca eu ajungeam sa dorm la bunica-mea in toate serile cheie.

2. O echipa nationala a Romaniei care dadea goluri mai multe decat adversarul si, culmea, mai si castiga.... Asta e o parte frumoasa cu care pustii de azi nu stiu cand se vor intalni...

3. Imaginea mea cu cativa dinti lipsa in fata. Nu stiu de ce am avut ambitia prosteasca de a zambi larg la prima mea poza din clasa intai. Aia clasica: in banca, pixul in mana, un caiet deschis pe masa si harta Romaniei in spate. Respir inca aerul comunist cand ma uit la ea.

4. Masa la McDonalds care, in perioada de inceput, era cam tot asa cum ai manca acum placinta de icre negre. Premiul intai in clasa a cincea a adus dupa sine si o masa ca-n povesti pe terasa de vis a Mc-ului de la Obor. Priceless!



5. Reviste. Nu net, nu TV. Reviste. Parca aveau farmecul lor, nu? Faceam colectie de Atlas Magazin si Atlas Supermagazin. Erau un fel de Discovery pe hartie, traficat de profesorii de la scoala. Cand aparea un numar nou, il devoram. 

6. Terminator 2. Jucat pe un televizor alb-negru, vai mama lui! Acum, jocurile de pe casetele alea ar insulta cu siguranta inteligenta si dexteritatea unui pusti de 3 ani obisnuit cu tableta lu' tati... O insultau si pe a noastra, dar nu aveam de ales. Si, oricum, Mario e tare si acum.

7. Adidasii pe perna de aer. Si acum tin minte prima mea pereche de Athletic. Mare fitza de fitza sa ai asa ceva. Sau mai era talpa de spuma... Pentru petreceri speciale. Ah, si mai erau toate fake-urile turcesti care aduceau ideea de fashion in casele romanilor prin brand-uri de succes, precum Adibas, Rebok sau Nice.  

8. 186, 286, 386, 486... Pentru cei care nu inteleg, nu, nu sunt autobuze! Sunt calculatoare de pe vremea cand ele spuneau ceva despre statutul social al familiei care le detinea. Partea buna e ca iti antrenau rabdarea. Nu puteai sa faci mare lucru cu ele, dar asteptai sa se deschida.

9. Telefonul fix. Al meu era verde si avea disc, nu butoane. Stiu, hipster... :) Interesant la a avea un telefon fix pe care sa il si utilizezi, nu doar sa il tii pe post de mobilier vintage in casa, era ca intregul proces de a da telefon devenea un ritual. Incepea seara, te intorceai acasa, te puneai pe fotoliu si incepeai sa iti suni rude, prieteni, etc. La fel in fiecare seara. Sau, mai era senzatia aia de "oare cine suna?" la care incercau sa dea un raspuns toti cei din jurul telefonului "O fi X? Sau Y? Poate ca suna Z..." si se auzea din camera cealalta "E pentru mine! Sa nu raspunda nimeni!". 




Si mai era cuplajul. Cea mai buna inventie a sistemului comunist, sistem care s-a gandit intotdeauna la curiozitatea fireasca a omului de a sti in fiecare secunda ce face vecinul lui.

10. Nu stiu de ce trebuie sa fie neaparat zece lucruri, dar am vazut ca da bine. Al zecelea ar fi politica romneasca si cercurile sale tangente. Era perioada aia nostalgica a anilor '90 in care lumea avea impresia ca traia intr-o democratie tanara in care politicienii se tineau de promisiuni, tara era privatizata pentru binele economiei romanesti, iar Caritas era un sistem sanatos din care, in mod logic si firesc, puteai sa bagi un leu si sa iei sute de mii degeaba. Daca vreti, anii '90 au fost perioada naivitatii romanesti si, evident, a celor mai mari tunuri. Eram prea mic sa inteleg atunci; inteleg acum.

Si, cam asta e... Astea sunt cele zece lucruri care imi vin in minte, la prima mana, din perioada copilariei mele. 

foto: Cristian Malide (simplybucharest.ro)
       media.rtv.net
       andreeapatrascu.ro
        

cautati cu incredere

Custom Search