miercuri, 3 decembrie 2014

Interstellar. Din alta galaxie a filmelor.

Probabil ca e laim sa scriu de-abia acum despre un film la care jumatate din populatia bipeda a Bucurestiului a rontait deja floricele prin cinematograf, dar nu am cum sa las un film de aprox. nota 9 pe IMDB sa imi scape printre degete. Mai ales ca l-am si vazut (n.r. autorul tocmai a facut o gluma).



Interstellar nu e doar un film lung. E un film de trei ore care trece intr-un minut fara iesit la tigara, fara cumparatul celei de-a doua beri, fara cap intors in stanga ca sa te uiti urat la ala care comenteaza prea tare. De fapt, nici nu are cum sa existe personajul asta intr-o sala unde ruleaza filmul lui Christopher Nolan. Si, daca tot am ajuns la Christopher Nolan, sa ne amintim impreuna cateva filme pe care le-a facut tot el (fie ca regizor, fie ca scenarist): Inception, The Dark Knight Rises sau Memento. Un argument destul de legitim in indemnul de a merge la cinema.

Interstellar este un SF. Dar, un SF cu actiune, cu personaje puternice, cu muzica excelenta si cu o mare putere de a stoarce lacrimi (chiar si din ochi de baieti - mare lucru). Si nu pentru ca e siropos, ci pentru ca te copleseste sub greutatea ideilor lui. Nolan preia subiecte tot mai intalnite in documentare - manipularea spatiului si a timpului, supravietuirea speciei umane sau colonizarea de noi teritorii prin Univers. El gaseste succesul cand le intersecteaza pe toate cu povestea unui pilot vaduv care isi creste singur copiii, dar care are de asumat rolul de Mesia salvator al omenirii in detrimentul familiei.

Variabila "necunoscutului" este alt plan pe care se joaca Nolan. Tipul manevreaza actiunea dupa bunul plac in cadrul unor legi fizice care ne depasesc puterea de intelegere, dar nu ignora introspectia personajelor si lupta lor cu situatii nemaintalnite.



Muzica, geniala; efecte,  atat cat trebuie si bine realizate (nu este un film pentru "copii" de 40 de ani amatori de extraterestrii cu infatisari diforme), 2D.

Deci, ca sa nu lungesc vorba prea mult, recomand filmul cu toata caldura. Ar fi o idee sa vedeti inainte alte filme de pe lista voastra pentru ca Interstellar va ridica foarte mult stacheta si s-ar putea ca celelalte sa nu va mai placa la fel de mult.

Vizionare placuta!

marți, 2 decembrie 2014

La capatul lumii cu Alexandra Usurelu

Vinerea trecuta am mers la prima auditie a albumului "La capatul lumii" al Alexandrei Usurelu. Evenimentul s-a tinut la Casa Margarit si a adunat laolalta mai multi bloggeri din sfera muzicala.

Nu o sa va vorbesc despre eveniment, care, in opinia mea, a fost unul reusit. Pe cat de cosy, pe atat de original; de fapt, asa cum este si muzica artistei.
Nici nu o sa iau fiecare piesa in parte la analizat / comentat / laudat. Asta ramane sa faca fiecare om care va asculta albumul. El, singur, isi va alege piesele preferate sau cele peste care va sari (desi, sincer, nu cred in posibilitatea celei de-a doua variante).
Nu o sa va spun ca grafica albumului arata foarte bine, iar cineva chiar a pictat toate imaginile si a incercat sa surprinda esenta fiecarei melodii in parte.


In schimb, o sa vorbesc despre starea pe care ti-o transmite muzica Alexandrei Usurelu si a celui care o construieste instrument cu instrument, nota cu nota, Bobby Stoica. Iar, starea este una de liniste. Intr-o lume care se grabeste tot mai mult, care este mult prea ancorata in realitate si a uitat ca visarea este si ea parte dintr-o zi, albumul "La capatul lumii" vine sa ne linisteasca putin. Ne amorteste intr-un fotoliu, poate cu o tigara intr-o mana si cu un pahar de cognac in cealalta si ne lasa sa calatorim cu ochii mintii printr-o lume fara granite, o lume care traieste in pace si care foloseste armonia, nu non-sensul, ca sa se exprime.

Fiecare cantec luat individual este un condiment care construieste, alaturi de celelalte, aroma albumului, una rupta din cele mai exotice locuri de pe Pamant. Nu vreau sa laud prea mult, cu toate ca deja am cazut in pacatul subiectivismului; dar, cine nu face asta de fiecare data cand ii place un lucru si il recomanda si altora?


Concluzia: eu, un artist care a ales de ceva timp calea deloc mai usoara, dar mai plina de sclipici a mainstream-ului, apreciez cu atat mai mult determinarea de a face arta si de a transmite mesaje complexe pe toate nivelurile in speranta ca, la fiecare eveniment din viata ta, se va mai adauga un fan pe lista. Si ca, usor, usor, vocea ta nu va trebui sa fie neaparat la radio sau la TV, la ore de maxima audienta, ca sa se faca auzita. Iar, atunci, vei avea forta unui grup de fani care nu vor mai pleca niciodata de langa tine. Dupa multa munca asidua, Alexandra si Bobby au acea forta. Iar, drumul lor de-abia incepe cu acest prim album. Si probabil ca se va termina undeva departe, "La capatul lumii".

Multa bafta, Alexandra si Bobby! Si cat mai multa putere si inspiratie!

cautati cu incredere

Custom Search