miercuri, 6 august 2014

Viata la mare (mai precis, in Vama Veche)

Cred ca foarte multi dintre cei ce vor citi pana la final vor identifica un pattern al scurtelor evadari in Vama Veche. Cam asta inteleg eu ca se intampla, din auzite :)

Totul incepe inainte de a pleca. Cu o marja de 3, 4 zile, incepi sa iti cauti tovarasi de drum care sa-si rupa frateste bani din bugetul de baut si sa-i puna la benzina. Ideal este sa pleci cu o masina care consuma putin si are, deja, rovinieta facuta pe tot anul.

Dupa ce ai stabilit cati vor fi in masina, incepi sa cauti cazare. Undeva intr-o curte unde sa iti instalezi cortul si sa aiba macar un dus (stii ca, inevitabil, cand se va termina coada din fata ta, apa va fi rece - nu e nici o problema; o sa ai destula vodka la bord ca sa nu mai simti disconfortul termic). Totul este stabilit, iei cortul, faci bagajul, cumperi tigari si pleci la drum; ideal, noaptea ca sa ajungi dimineata direct la plaja.


In Vama, primul lucru pe care il faci este o baie in mare. Dupa aia iti iei o cuba libre. Doua, trei, patru... Multe cuba libre. La pranz, faci aroganta de a baga o portie de midii la Corsaru' sau la cherhana. Esti in bani, bugetul tau inca se tine tare. Mai bagi o bere. Doua, trei, patru... Multe beri. Te intorci pe plaja. Iarasi, bei. Te pregatesti pentru ce va urma.

Vine seara. Te opresti din nou sa mananci ceva. De data asta ceva gras ca sa iti tina pentru betia crunta pe care o s-o tragi. Poate o ceafa cu cartofi prajiti. Te intriga a nu stiu cata oara ca Vama este mai scumpa decat toate celelalte statiuni de pe la noi (poate face exceptie Mamaia) si iti spui ca nu mai e ca pe vremuri. In fine, mananci si mai bei o bere. Doua, trei, patru... Doar te incalzesti.

Si incepe seara. Barurile luate la pas, shot-uri peste shot-uri, beri, shot-uri, cuba libre, beri, shot-uri. Spre dimineata totul devine o ceata. Atat in fata ochilor, cat si in stomac. Ti se face iar foame, dar cand te uiti in portofel realizezi ca mai ai doar banii pentru benzina de intors si vreo 10 lei. Asa ca injuri in gand ca nici de data asta nu ai fost chibzuit si bagi o shaorma. Norocul tau este ca te-ai gandit la tigari cand ai plecat din oras. Te intorci in cort; poate ai noroc sa te insoteasca si tipa de care te-ai impiedicat in penultimul bar, cand iti mai luai un shot.


A doua zi te trezesti, mai stai un pic la plaja, ii scotocesti pe camarazii tai de niste maruntis pentru inca o shaorma si seara te intorci in Bucuresti rupt de oboseala si cu cearcanele cat casa.

Articolul meu se termina brusc, la fel ca vacanta ta. Inca un weekend unic in Vama Veche. La fel ca toate celelalte.

foto: sapteseri.ro
        zubitravel.ro

luni, 4 august 2014

Taxi, du-ma unde vrei (dar nu-mi cere mai multi lei... decat face)

Povestea taximetristului bucurestean face parte din categoria legendelor populare care isi schimba incontinuu forma in urma adaugirilor fiecarui narator in parte. M-am gandit deseori, insa, cum ar fi sa privim toata povestea asta din celalalt punct de vedere. Nu de pe scaunul mortului (care, intr-un taxi bucurestean, devine o expresie tot mai plauzibila si ancorata in realitate), ci de pe cel al soferului profesionist.




 Viteza. Intr-o capitala in care toti sa plang de lentoarea transportului public, taxiurile vin sa raspunda nevoii de eficientizare a timpului. Asadar, daca vreti sa va deplasati repede trebuie, bineinteles, sa va asumati riscurile aferente (cu totii ne simtim usor emotionati in avionul care merge cu 700 de km/h la 10.000 m altitudine, dar nu ne dam la o parte din fata luxului de a economisi timp). Altfel, nu va ramane decat sa urcati in tramvai si sa stati jumatate de ora numai la Lizeanu.

 Regulile de circulatie. Inaintasi mai destepti decat noi au inventat reguli de care tinem cont si acum; una este ca nu exista reguli / regulile sunt facute pentru a fi incalcate. E lege! O zicala autentic neromaneasca care ni se potriveste ca o manusa. Taximetristilor, de asemenea. Deci, q.e.d. (pentru cine nu stie, asta inseamna "m-ai inteles?!" in latina)
Off-topic: Mie, personal, cel mai mult imi place vorba cu capra vecinului. 
On-topic: Si, pana la urma, ce atatea reguli de circulatie?! Noi suntem romani, vorba cantecului.

 Icoanele din parbriz. Merg perfect cu crucile de aur de la gat si cu wunderbaum-urile cu iz de tamaie luate de la spalatoria din colt. Si, pana la urma, cine suntem noi sa le negam cetatenilor taximetristi dreptul garantat de lege de practicare a propriei religii?! Chiar daca asta inseamna lipirea pe parbriz a unei iconite... doua... trei... patru... cinci... suma de n elemente luate cate k... 

 Mirosul. E un fel de cocktail intre Acqua di Gio luat la combinatie, miros de tigari si wunderbaum-ul de tamaie. In cazul fericit. Daca dom' taximetrist are o problema cu apa si sapunul sau cu transpiratia in exces, s-ar putea sa ai si tu o problema la randul tau cu parul din nas. Una peste alta, e bine ca aerul conditionat ramane un fel de fata Morgana - il vezi pe toate masinile, dar nu te bucuri niciodata de el -, iar geamurile sunt larg deschise. Din nou, taximetristul stie ca mirosurile artificiale provoaca alergii, iar aerul conditionat, migrene.  

 Discursul. Aici, lucrurile difera de la om la om. Fiecare vrea sa te faca sa te simti bine in masina lui. Unii iti povestesc despre cum au tras la m*** in spatele Intercontinentalului sau in padurea Baneasa, altii iti spun bancuri (de ex., auzit in taxi: "Cum se sterge la cur Adrian Copilu' Minune? Raspuns: O ia la fuga prin iarba"), altii iti vorbesc despre politica - isi aleg o parte a baricadei, iar tu trebuie sa fii neaparat de acord cu ei -, cam toti se lauda cu vreo clienta impresionata de talentele lor, care a sfarsit tot in padure la Baneasa; alte subiecte ar mai fi problemele cu soacra, divorturile, interlopii, munca in Spania, viata la tara, strainii tepuiti, etc. 

 Manelele. Wunderbaum-ul isi face treaba, masina sfideaza orice regula de circulatie si ruleaza cu viteza gandului spre destinatia indicata de tine, totul este ca la carte. Dar, poate te plictisesti. In momentul ala intervine talentul taximetristului de a-l face pe client sa se simta bine si, intre doua flegme indreptate spre niste fraieri care i-au taiat fata, porneste muzica pentru satisfactia ta: baga cea mai hot manea a momentului si e convins ca vrei sa o dea tare, tare, tot mai tare. Cumva, iti citeste gandurile. Si o da tare... Acum, totul este perfect!

 Lungimea curselor. Amabilitatea taximetristului creste direct proportional cu distanta parcursa. Maimutica isi face treaba si pluseaza pe taxometru, kilometrii se tot duc, iar tie iti sar banii din buzunar; si nu de fericire. Asta daca mergem pe ceas. Dar, daca este noapte, weekend si Centrul Vechi, ceasul devine un accesoriu dragut si luminat, si atat. De data asta, creierul taximetristului functioneaza, deopotriva, si pe post de ceas si pe post de calculator: el va calcula cu precizia zecimala a lui Rain Man, iar o cursa spre oriunde va costa minim 50 de lei. Este de inteles: nu trebuie sa lasam masinile sa ne faca pemanent treaba. Exista pericolul unei apocalipse a robotilor, momentul ala zero cand masinile vor prelua controlul, iar oamenii vor deveni niste animale crescute doar pentru energia care va alimenta clasa conducatorilor din metal. Taximetristii stiu asta - au vazut in Matrix si in Terminator. 

In final, le cer scuze pentru acest articol tuturor taximetristilor de bun-simt, cei pentru care satisfactia si siguranta clientului chiar sunt pe primul loc, cei care dau drumul aerului conditionat pe calduri de 40 de grade Celsius, cei care asculta un radio civilizat si discuta la fel de civilizat pe alte subiecte decat cele mentionate mai sus! 

vineri, 1 august 2014

Coco Jambo

Am vazut ca e la moda sa scrii despre cat de tare esti tu, cel care si-a trait copilaria in anii '90 si ce lipsiti de bucuria vietii de pustan sunt puradeii de azi. Si ma gandeam ce ma leaga pe mine de perioada aia dintre Revolutie si apogeul manelelor. Si cam asta mi-a venit in minte, la prima mana:

1. Casetofonul galben al sora-mii (din ala smecher, cu doua casete, cu recorder si cu radio) din boxele caruia rasunau la maxim Coco Jambo, La Bouche si Music Factory. Nu stiu cum era cu petrecerile in apartament pe vremea aia ca eu ajungeam sa dorm la bunica-mea in toate serile cheie.

2. O echipa nationala a Romaniei care dadea goluri mai multe decat adversarul si, culmea, mai si castiga.... Asta e o parte frumoasa cu care pustii de azi nu stiu cand se vor intalni...

3. Imaginea mea cu cativa dinti lipsa in fata. Nu stiu de ce am avut ambitia prosteasca de a zambi larg la prima mea poza din clasa intai. Aia clasica: in banca, pixul in mana, un caiet deschis pe masa si harta Romaniei in spate. Respir inca aerul comunist cand ma uit la ea.

4. Masa la McDonalds care, in perioada de inceput, era cam tot asa cum ai manca acum placinta de icre negre. Premiul intai in clasa a cincea a adus dupa sine si o masa ca-n povesti pe terasa de vis a Mc-ului de la Obor. Priceless!



5. Reviste. Nu net, nu TV. Reviste. Parca aveau farmecul lor, nu? Faceam colectie de Atlas Magazin si Atlas Supermagazin. Erau un fel de Discovery pe hartie, traficat de profesorii de la scoala. Cand aparea un numar nou, il devoram. 

6. Terminator 2. Jucat pe un televizor alb-negru, vai mama lui! Acum, jocurile de pe casetele alea ar insulta cu siguranta inteligenta si dexteritatea unui pusti de 3 ani obisnuit cu tableta lu' tati... O insultau si pe a noastra, dar nu aveam de ales. Si, oricum, Mario e tare si acum.

7. Adidasii pe perna de aer. Si acum tin minte prima mea pereche de Athletic. Mare fitza de fitza sa ai asa ceva. Sau mai era talpa de spuma... Pentru petreceri speciale. Ah, si mai erau toate fake-urile turcesti care aduceau ideea de fashion in casele romanilor prin brand-uri de succes, precum Adibas, Rebok sau Nice.  

8. 186, 286, 386, 486... Pentru cei care nu inteleg, nu, nu sunt autobuze! Sunt calculatoare de pe vremea cand ele spuneau ceva despre statutul social al familiei care le detinea. Partea buna e ca iti antrenau rabdarea. Nu puteai sa faci mare lucru cu ele, dar asteptai sa se deschida.

9. Telefonul fix. Al meu era verde si avea disc, nu butoane. Stiu, hipster... :) Interesant la a avea un telefon fix pe care sa il si utilizezi, nu doar sa il tii pe post de mobilier vintage in casa, era ca intregul proces de a da telefon devenea un ritual. Incepea seara, te intorceai acasa, te puneai pe fotoliu si incepeai sa iti suni rude, prieteni, etc. La fel in fiecare seara. Sau, mai era senzatia aia de "oare cine suna?" la care incercau sa dea un raspuns toti cei din jurul telefonului "O fi X? Sau Y? Poate ca suna Z..." si se auzea din camera cealalta "E pentru mine! Sa nu raspunda nimeni!". 




Si mai era cuplajul. Cea mai buna inventie a sistemului comunist, sistem care s-a gandit intotdeauna la curiozitatea fireasca a omului de a sti in fiecare secunda ce face vecinul lui.

10. Nu stiu de ce trebuie sa fie neaparat zece lucruri, dar am vazut ca da bine. Al zecelea ar fi politica romneasca si cercurile sale tangente. Era perioada aia nostalgica a anilor '90 in care lumea avea impresia ca traia intr-o democratie tanara in care politicienii se tineau de promisiuni, tara era privatizata pentru binele economiei romanesti, iar Caritas era un sistem sanatos din care, in mod logic si firesc, puteai sa bagi un leu si sa iei sute de mii degeaba. Daca vreti, anii '90 au fost perioada naivitatii romanesti si, evident, a celor mai mari tunuri. Eram prea mic sa inteleg atunci; inteleg acum.

Si, cam asta e... Astea sunt cele zece lucruri care imi vin in minte, la prima mana, din perioada copilariei mele. 

foto: Cristian Malide (simplybucharest.ro)
       media.rtv.net
       andreeapatrascu.ro
        

marți, 3 iunie 2014

Voyeurismul la cumparaturi tine loc de lecitina

E simplu! Fac parte dintre cei care, in lipsa unei liste de cumparaturi, sunt total dezorganizati. Ma trezesc la final cu un cos plin, cu o suma astronomica pe bonul de plata si fara nimic in frigider. Insa, am identificat solutia de iesire din aceasta situatia aparent lipsita de speranta: am inceput sa ma uit in cosurile celorlalti. 



Soiul asta de spionaj al cosului vecinului e destul tare. Oameni cu o strategie de cumparaturi mult mai buna decat a ta te scot din impas atunci cand te plimbi printre rafturi. Ai uitat sa iei apa? S-ar putea ca femeia aia care trage abuziv un copil de mana sa aiba in cos solutia lipsei tale de memorie. Sau poate te-a insarcinat cea cu care iti imparti domitorul sa ii iei niste servetele demachiante (da, frate, stiu... toti astia combinati facem asta, dar nu recunoastem)... S-ar putea ca ajutorul sa vina daca iti cobori privirea de la tipa de langa tine putin mai jos - adica in cosul ei de cumparaturi. 

Deci, ca sa n-o mai lungesc: furati idei de la posesorii de liste si o sa scapati de frustrarea de a face inca un drum pana la magazin pentru ca ai uitat fix chestia aia importanta pentru care ai plecat initial.

foto: http://farm3.staticflickr.com/2451/3827461824_c5053d7348_z.jpg

luni, 2 iunie 2014

Ghertoiul deghizat

Cu doar cateva fire de par in barba - de care ar fi putut sa scape lejer daca se stergea cu un prosop mai aspru - si cu o fata ce aducea mai degraba a olimpic la informatica, ghertoiul din trafic a reusit sa-mi ruineze chi-ul matinal. Dupa ce si-a schimbat culoarea pielii din bronz in mult mai deschis si si-a schimbat si BMW-ul cu o masina mai "vai m**** ei", s-a gandit cum sa ma intercepteze pe mine in intersectie la Sf. Vineri. 



A intalnit un  Mihai fericit, un pic stramtorat de folosirea a doua picioare in loc de unul, linistit si cu mult chef de viata dupa spagile date pe la spital pentru scoaterea gips-ului. Evident, stateam in dreapta intrucat conditia fizica precara dupa o luna de imobilizare nu imi permitea sa fac opturi pe strazile din Bucuresti. La volan, jumatatea mea mai buna

Asa... revenind la desfasurarea actiunii, va spuneam cum bizonul (aveti aici o descriere mai detaliata), deghizat in caprioara, in masina lui "vai m**** ei", se intersecteaza cu masina noastra, este adevarat, pe sensul lui de mers. Context: intersectia era blocata de alte multe masini care trecuseara pe rosu, asa ca singura bresa era sa folosim amandoi aceeasi banda venind din sensuri diferite (cum facusera altii mai destepti si mai calmi inaintea noastra). Cred, insa, ca solutia nu a fost pe placul cocalarului, deghizat in adolescent la pubertate - s-a postat fix in fata noastra si facea semne disperate ca noi suntem pe banda lui de mers. Gesturile largi si vorbele de bine erau intarite cu convingere de accelerarea brusca a masinii pana aproape de masina noastra care incerca sa mearga in spate pentru a-i face loc pitecantropului. Pana la urma, cu niste nervi (recunosc ca mi-am bagat si eu carnea in frigiderul lui s.a.m.d.) traficul s-a decongestionat si el a putut sa isi continue drumul de pisatul boului (e o expresie, nu sariti asa!) dupa cele cateva secunde de intarziere.



Dupa toata faza, stateam si ma gandeam ce l-a facut sa reactioneze atat de... "smardoi", luand in considerare fata si fizicul sau derutant care nu tradau o mare pasiune pentru shaorma si sporturile de contact. M-am uitat, insa, la reprezentanta sexului frumos, dar slab, din stanga mea si la perechea de carje postate la vedere si am gasit raspunsul pentru curajul "circopitecului" (de retinut ca si curajul lui a avut o limita din moment ce nu a dat niciun semn ca ar vrea sa coboare din masina, in ciuda insistentelor mele de om bolnav si la picior, si la cap). 

Desi sunt un personaj pacifist si plin de intelegere, imi place sa cred ca norocul lui a fost ghinionul meu de a ma misca - la fel de incet si de dureros ca enonomia nationala; ca, sincer, cu atat de mult chef m-as fi transformat si eu intr-un bizon si i-as fi dat un cap in gura...    

In rest, numai de bine! In tonul asta optimist relansez blogul si va promit ca o sa fac tot ce imi sta in putinta pentru a posta in fiecare zi cate o aberatie. Abonati-va cu incredere! In curand o sa lansez si pagina de facebook a blogului. 

foto: http://thisisheather.com/
       

http://www.tilica.ro/tipuri-de-taximetristi/

joi, 28 februarie 2013

Acul de la benzina: barometru pentru bunastarea natiunii

Motto: Mai intai a fost caruta.

E plin orasul de masini. Mertzane, Ursuleti, Rechini, Broscute, Dacii, etc. Parca fiecare locuitor al Bucurestiului s-a nascut cu schimbatorul in mana, cu piciorul infipt in acceleratie si cu injuraturile pe limba. I-am auzit pe multi care spuneau ca romanii o duc bine daca sunt atatea masini pe strada. Dar se inseala. Barometrul pentru starea sociala a romanilor nu este masina. Este acul de la benzina!! 


Multi romani isi permit sa stranga cu sacrificii mai mari sau mai mici macar doua, trei mii de euro ca sa isi ia un Logan la mana a doua sau un BMW "ursulet" din '90 cu 400.000 de km, putin mai obosit si cu cateva probleme de sanatate specifice batranetii. Unii vand un teren sau o garsoniera, iar altii fac un imprumut la banca sa isi cumpere o masina mai noua, mai fatoasa, cu mai multi caluti, cu mai multa piele, cu mai multe airbag-uri sau cu incalzire la fundulet. Dar, numai cei care isi permit cu adevarat baga teava de la pompa in orificiu, apasa cat pot si o lasa in treaba ei pana ce rezervorul mustaceste de placere cu plinul facut. Aia sunt lorzii soselelor. Si sunt putini la numar. Restul oamenilor, printre care ma invart si eu, stau cu ochii cat cepele pe afisajul de la pompa ca nu cumva sa depaseasca aia 50 de lei programati pentru saptamana asta. Si, daca din intamplare suma afisata este 49,98, mai apasa o data, de ciuda, ca "doar n-o sa ne fure astia pe noi! o sa-i furam noi pe ei!!". Si se bucura ca au tras teapa de 10 bani alora care le trag lor teapa de cativa ani incoace. Ce sa va zic? Bucuriile mici ne fac viata mai frumoasa! 

                                                                                   foto: Marco Poggioli (www.flickr.com)

Asadar, daca sunteti curiosi de starea natiunii, atat de bogata dupa numarul masinilor din trafic, opriti-va la un semafor si rugati-i pe soferi sa va arate acul de la benzina. 

Daca este sub prima linie, este nasol. Omu' din cat castiga isi plateste chiria, isi cumpara mancarea de la shaormeria din colt cat timp este la munca, face piata o data pe saptamana si iese duminica la cateva beri cu prietenii. Strange tot anul bani pentru vacanta si spera sa nu aiba probleme cu dantura ca sa nu-i cheltuiasca inainte.

Daca acul indica zona dintre prima linie si jumatatea rezervorului, tipul tocmai a luat salariul si a pus mai multa benzina, doar doar i-ar ajunge si pe saptamana viitoare. Asta castiga putin mai bine si are un job care ii solicita mai mult masina - poate distanta dintre blocul in care locuieste si locul de munca sau poate sarcinile de serviciu il fac un sofer mai activ. Merge la service-ul din colt, unde baietii care demontau incuietori de Dacie s-au reprofilat pe schimbat uleiul.

Acul aflat intre jumatate si cea de-a treia linie indica o situatie financiara buna. Omul ala va completa constant benzina si o va tine intotdeauna peste jumatate. Lucreaza intr-o corporatie, isi face reviziile la reprezentanta si isi spala masina atat in exterior, cat si in interior. La pranz comanda mancarea de la restaurant. In weekend iese in club. Are peste 30 de ani si il bate gandul sa faca un copil.

Plinul sau aproape plinul ne fac cunostinta fie cu cineva care nu considera mersul cu masina un lux si pe care scumpirea benzinei il lasa indiferent (adica barosanu', ca sa folosesc termeni pretentiosi), fie cu cineva care pleaca la mare (evident cu inca patru contribuitori in masina, niciodata singur). Situatia in care intalnim o masina cu plinul facut este la fel de rara ca intalnirea unui leopard in savana (cine stie cunoaste). Stii ca e undeva prin preajma, dar nu poti sa o identifici. 

                                                                                                               foto: www.rtv.net

Deci, pentru ca eu stiu ca se termina cu un "deci", numarul masinilor de pe strada este irelevant. Comoditatea si antipatia tot mai mare pentru conditiile sub-umane ale transportului in comun il fac pe roman sa aleaga mersul cu masina. Asta nu inseamna ca are bani. Dar, stie sa mai taie cate un pachet de tigari, cate o bere si cativa cremwursti din portia de zi cu zi ca sa mai puna niste combustibil

Adevaratul indicator al bunastarii este acul de la benzina! Acestea fiind spuse, va urez sa conduceti cu atentie si sa va pastrati calmul! Acul nu se misca in sus decat daca mai puneti niste gaz / benzina / motorina.

marți, 26 februarie 2013

Carrefour Unirii. Rusinica!

Acum cativa ani le-am dedicat un articol frumos celor de la clinicile Medlife. A avut un oarecare succes, daca tinem cont ca, la un moment dat, era al treilea link dat de Google cand cautai Medlife. Acum le-a venit randul celor de la Carrefour. Mai exact, Carrefour Unirea.

 Haideti sa va descriu o experienta completa de cumparaturi!

Primul pas: Intrarea in magazin. Primul impact: pute!! De cum treci de usa de la intrare, te loveste un miros puternic de lactate expirate, mucegai si legume stricate. Mai pe scurt, miroase a acru!

Pasul doi: Vrei sa iti iei un cos de cumparaturi. E jegos! Este ud, are insertii negre de murdarie si, daca ai noroc, este si lipicios. Si, cel mai probabil, manerul de care il tragi este uzat. Deci, atentia pe care ar trebui sa o oferi listei de achizitii se va duce in directia manevrarii cosului. Daca ai noroc, s-ar putea sa nu lovesti pe nimeni peste picioare sau sa nu se verse cumparaturile. Evident, ouale vor fi intotdeauna primele care vor cadea, din moment ce vor fi puse la suprafata. De mentionat ca majoritatea cosurilor au cateva bucati de plastic lipsa, asa ca ai putea sa mai scapi pe drumul spre casa cateva produse ceva mai mici.

Pasul trei: Cumperi legume. Sau cel putin vrei sa faci asta. Primul raion care te intampina la intrarea in Carrefour Unirea este standul de legume si de fructe. Cu avant muncitoresc te indrepti catre cosurile pline sa bifezi ce iti trebuie pentru o ciorba sau o salata. Ghinion! Toate produsele sunt lasate atat de mult la vanzare incat ajung sa se strice iremediabil chiar in ochii cumparatorilor. Din trei lazi de ceapa, cu greu vei gasi trei, patru bucati de bagat in punga. Asta este doar un exemplu, dar situatia este valabila pentru majoritatea legumelor si fructelor oferite spre vanzare (ca sa nu zica noii mei prieteni de la Carrefour ca m-am dat cu concurenta, tin sa mentionez ca intalnim aceeasi situatie si la Mega Image, doar ca, acolo, produsele sunt putin mai cosmetizate). Nesimtire, auto-suficienta si goana dupa profit! Carrefour, rusinica! (Hmm... Sa zic? Sa nu zic? Hai ca zic!! Acum doua zile, cu vreo 10 minute inainte ca magazinul sa se inchida, la raionul de fructe, o angajata "culegea" cu deosebita grija etichetele de pe caserolele cu ananas fresh. Nu vreau sa merg mai departe cu rationamentul. Ma gandesc ca a doua zi le punea la loc pe aceleasi pentru ca deja stia pe dinafara gramajele si datele de expirare, nu?)

Pasul 4: Frigiderele de carne. Alea cu auto-servire. Put si ele! Mai putin, intr-adevar. Si gasesti, deseori, produse cu cate 3 etichete lipite una peste cealalta. Probabil ca este din cauza ieftinirii respectivului produs, dar unii ar putea interpreta ca, de fapt, informatia schimbata de pe eticheta este cea a termenului de valabilitate. Si, oricum, chiar daca ar fi vorba de reduceri de pret, cat trebuie sa stea un produs pe raft pentru a intra sub politica reducerilor? (Alta faza pe care mi-am amintit-o: cei care te servesc la raionul de carne iti pun produsul in punga. Faptul ca mai nimeresc si pe langa si ca iti murdaresti restul cumparaturilor cu niste carnita tocata de vita nu mai conteaza. Ideea e ca procedura este executata, intr-o frumoasa mimare a normelor de igiena, cu manusi pe mana. Dar, cel care transeaza carnea si o incarca in caserole, foloseste mainile goale - am vazut eu. Rezultatul este acelasi. Oricum cineva atinge carnea cu propria-i piele data cu crema de galbenele pentru cine stie ce iritatie pe fond nervos. Asa ca, de ce efortul cu manusile?)

Pasul 5: Vrei oua? Ghinion! Sunt sparte. Aproape in fiecare carton exista cate unul sau doua oua cu coaja traumatizata.

Pasul 6: Apa/suc. Cu grija, ca s-ar putea sa te uzi. Sau sa te lipesti de cutia de suc. Deseori mi s-a intamplat sa vad cutiile de suc prafuite. Probabil ca sunt pretentios...

Pasul 7: Angajatii. Se cearta intre ei sau fac glume demne de cel mai necalificat muncitor de pe santier. Daca le ceri ajutorul exista o sansa mare sa nu stie sa iti raspunda, sa faca misto de tine sau sa dispara sub pretextul ca trebuie sa caute pe cineva care stie mai bine. Si sa nu se mai intoarca. Multi dintre lucratori au uniformele murdare. Da' murdare, frate! Pe scurt, zero respect pentru clienti!

Pasul 8: Igiena. Magazinul este murdar. Eu inteleg ca dimensiunile mari fac dificila mentinerea curateniei, dar pentru un loc unde se comercializeaza produse alimentare, este indispensabila!!

Ar mai fi cativa pasi, dar prefer sa ma opresc aici. Cred ca, deja, le-am dat destule teme de gandire celor care au grija de destinul magazinului. Bafta intru rezolvarea lor!

Pe scurt. Nu as fi vrut sa scriu articolul asta. Nu imi sta in fire sa arat cu degetul. Dar, mi-a ajuns.

P.S.: O data la cateva zeci de minute se aude in difuzoarele magazinului o voce suava care spune cat de importanta este parerea clientilor pentru Carrefour. Aceeasi voce ii invita la Relatii Clienti pe toti cei care vor sa isi spuna parerea despre magazin. Acolo se inscriu pentru a fi chemati ulterior la o intalnire unde sa isi livreze feedback-ul. Am incercat sa fac si eu asta. Inainte sa scriu articolul asta. Dar, se pare ca, din nou, lucrurile sunt facute tot de mantuiala. Sau, poate ca motivul pentru care nu m-a contactat nimeni este ca feedback-ul partial pe care a trebuit sa il scriu pe fisa de inscriere nu era tocmai ce asteptau ei. Asa ca am ales sa imi spun pasul aici. Unde nu ma aude doar un angajat platit de Carrefour sa ma minta frumos ca parerea mea chiar conteaza si ca vor lua masurile necesare pentru a indrepta toate minusurile magazinului. Aici ma "aud" cateva zeci de oameni, care se pot transforma in cateva sute, care se pot transforma in cateva mii, etc... Si atunci Carrefour Unirii are o problema... Pe care trebuie sa o rezolve.


cautati cu incredere

Custom Search